Biciclete ...

Evenimente de sambata 25 aprilie - marsul biciclistilor. Cum pornirea era din skate park, si eu am ajuns mai devreme, i-am urmarit putin pe baietii din parc...





Dupa care ne-am strans pentru marsul efectiv.





Alte poze din timpul marsului:

Marsul biciclistilor

Ca in fiecare ultima sambata a lunii, maine 25 aprilie 2009 de la ora 16:00, o noua editie a marsului. Se va pleca din Skate Park (langa str Baritiu).

http://www.reactieinlant.ro/despre-critical-mass-cluj-napoca

Super macro

... sau de fapt macro, caci toate "altele", de pana acum sunt doar close-ups. E o metoda mai mult experimentala, folosind 2 obiective, unul dintre ele inversat. Am vrut doar sa vad daca se poate, iar rezultatele sunt ok. E nevoie totusi de un inel inversor ....





Pentru o idee a ce anume e aici, poza de mai sus reprezinta zona incercuita de aici:


(care este maximum cat m-am putut apropia cu 2.8-ul meu, care e cica si "macro")


Here's za stuff:

Biciclete ...

Mi-am luat bicicleta recent. Vroiam sa postez o serie cu biciclete mai de mult, dar nu am vrut sa arunc vorbe goale despre sanatate, miscare, salvarea planetei bla-bla (desi nu sunt deloc bla-bla-uri....)

Aveam o discutie cu cineva odata, despre orasele noastre supra-aglomerate, fara locuri de parcare, si cum ca o solutie ar fi "bicicleta". Mi s-a spus ceva de genul: "dar tu ce faci in privinta asta? A, vrei sa-ti cumperi, dar n-ai unde sa o tii? Scuze frate, scuze. Mai vorbim cand iti cumperi". Si chiar daca nu ii dadeam dreptate in totalitate, mi-am adus aminte ca poti face orice iti propui, trebuie doar sa iti doresti indeajuns. Poate nu-mi doream destul de mult.... Am inceput sa rulez filmuletele in mintea mea in care eram eu cu bicicleta mea rosie ... Incet incet eram tot mai convins ca am nevoie din nou de o bicicleta. Si cand mi-am dorit indeajuns de mult, am reusit sa trec peste toate obstacolele. "and there (I) have it" Sunt un biker din nou !






Cele de mai sus sunt din amsterdam - capitala bicicletelor. Oricine a ajuns vreodata pe acolo, chiar si in trecere, a fost impresionat de numarul imens de biciclisti, de parcarile suspendate, omniprezenta pistelor de bicicleta, traficul extrem de NEaglomerat ... Acolo oamenii mergeau pe bicicleta la costum, cu servieta sau laptopul la brat, fetele pedalau pe tocuri nou nascutii aveau scaun special pentru bicicleta.

Morala? Ar trebui sa incercam si noi sa ne deplasam mai mult pe 2 roti. Macar noi astia mai tineri, sa mai lasam fitele-n dulap si sa ne aducem aminte ca bicicleta ramane unul dintre cele mai eficiente si facile mijloace de deplasare.
Si la noi se mai misca lucrurile dar greu... In ultima sambata a fiecarei luni are loc actiunea "Mars pe bicicleta". Ultimul l-am prins de pe trotuar, dar luna asta, cea de-a 20-a luna, voi fi in coloana...

http://www.reactieinlant.ro/19-luni-de-marsuri-pe-bicicleta





PS: care vine in weekend la o tura prin faget ?

Libertate?

"Un vrăjitor avea o turmă de 300 de oi, pe care le creştea în pădure. într-o zi, a venit un lup şi a mâncat o oaie. De frica lupilor, bietele mioare s-au speriat şi au început să nu mai mănânce, fiind atente în permanenţă la lupi. Şi pentru că nu mai mâncau cum trebuie, au început să slăbească, ceea ce vrăjitorul nu putea tolera. Aşa că, pentru a nu i se ofili întreaga turmă, vrăjitorul le-a hipnotizat, una câte una, inducându-le convingerea că fiecare în parte era de neatins pentru lupi. Oile au început din nou să pască liniştite, îngrăşându-se la loc. Din când în când, lupii mai mâncau câte una dintre ele, dar celelalte erau foarte liniştite că lor nu li se poate întâmpla nimic, iar turma prospera. Vrăjitorul aşijderea.

In alte locuri, în alte vremuri, îmi amintesc de ziua în care România a fost admisă în Uniunea Europeană. Ce bucurie m-a învăluit, câtă mândrie, in sfârşit deveneam europeni, nu mai aveam nevoie de vize şi se preconiza o creştere economică spectaculoasă. Scenariile apocaliptice, cu guverne mondiale, grupuri de interese formate din masoni sau bilderbergi, mi se păreau bazaconii demne în cel mai bun caz de un zâmbet condescendent Ce conta atunci era coaja de pâine aruncată de mai-marii Europei. Astăzi, râsul mi s-a şters definitiv.La directiva UE, in România a intrat în vigoare Legea nr. 298/2008privind reţinerea datelor generate | v iau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice. Nu mai intru In detalii, toată lumea ştie ce impiică: începutul controlului total. La nivel de ţară, la nivel european, daci ni se solicită. Sau, dacă pericolul e Internaţional la nivel mondial. Ceea ce se pare că uită toată lumea este că aproape toate dictaturile lumii au inceput cu instaurarea unui sistem de urmarire si control total. Inclusiv comunismul,deşi metodele erau mai primitive, raportate la standardul tehnologic al vremurilor respective.

Cum Dumnezeu de uităm atât de repede e pentru mine de neînţeles. Până la momentul în care poliţia o să ne bată la uşă ca să ne percheziţioneze casa pentru că în dialogurile noastre telefonice am folosit de prea multe ori un termen considerat periculos sau pentru am navigat pe Internet pe site-url suspecte, nu mai e decât un singur pas. Politicienii ne asigură că nu avem de ce să ne temem, că oamenii buni pot să stea liniştiţi. Doar asigurările lor îmi sunt de ajuns ca să îmi intre frigul în oase. Scenariul din „1984" părea total ireal pentru Europa civilizată din urmă cu 50 de ani. Nu a fost nevoie decât de prăbuşirea turnurilor gemene şi, ca şi când ar fi împlinit un plan stabilit dinainte, un întreg mecanism de tip totalitar s-a pus încet, dar sigur în mişcare. In SUA nu mai poţi intra decât amprentat, în Londra din secunda în care ai ieşit pe stradă te filmează cel puţin o cameră de luat vederi, far mobilul îţi divulgă în fiecare secundă locaţia, oriunde ai fi in lume. încetul Cu încetul, roţile tăvălugului intră acum şi în România. Să fie libertatea noastră preţul plătit pentru acceptarea în UE, pentru intrarea în civilizaţie? Acolo unde e, Orweli se va fi tăvălind de râs în momentul acesta. Dacă nu cumva de invidie.

E chiar ziua în core trimitem revista la tipar. Pentru a-mi alimenta paranoia, aseară am vazut la ştiri că In Ilfov s-au eliberat primele paşapoarte biometrice cu cip de recunoaştere si urmărire. Suntem obligaţi de Uniunea Europeana să facem acest lucru, conditionându-ne Intarea tn Spatiul Schengen. Ca sa ţi se elibereze acest act, conditia obligatorie este amprentarea. Suntem ca vitele duse la insemnat, ca evreii tatuati cu numărul de identificare, ca păsările carora li se ataseaza inelul la picior. începutul condiţionării nu mai e o chestiune care se face pe ascuns, ci la lumina zilei, iar cei mai mulţi se pare că îmbrăţişează acest lucru cu seninătate. Dacă vrei să mai călătoreşti In viitorul apropiat, nu o mai poţi face decat cu acest cip, in urma amprentării. Cât va mai dura pană când acest cip ne va fi implantat sub pielei Cat va mai dura până când acest ap va fi introdus copiilor nou-nascuţi sub formă de vaccin? Cât va mal dura până când nu vom mai putea cumpăra nimic fără acest cip? Vreţi să vedeţi ironia In toate acestea? Produsul creat de Applied Digital Solutions se numeşte Digital Angel. îngerul digital."

harris.wallmen - photomagazine, nr 41.

Luni aveam o discutie la birou legata de pasapoartele biometrice, ascultarea telefoanelor, teroristi si altele. Intentionam sa scriu despre asta, sa ridic problema, sa te pun si pe tine pe ganduri putin in legatura cu problema de fata. Nu am mai facut-o caci domnul Harris parca mi-a luat vorbele din gura (desi probabil el a facut-o mai bine ca mine :P). Observ ca si-a continuat ideea si in numarul urmator (martie), dar va las pe voi sa descoperiti asta ...

Over and out >



PS: NU E O FARSA ;)

Dependenta de electroni ...

...sau dependenta noastra de curent. Am fost sa ma tund. era prima zi insorita din ultima vreme, si se parea ca se stabileste si primavara in cele din urma. Toate bune si frumoase, pana ajung la frizerie. Nici nu apuc sa intru ca mi se striga dinauntru: "pauza de curent". Adica? - stau eu si ma gandesc...dupa cateva secunde imi dau seama ca nu era curent. Totusi inauntru era o lumina puternica caci soarele batea direct prin geamurile mari. Ahaaa...asta explica si de ce nu aveam net. Nici o problema, oricum vroiam sa ies la o miscare, dar macar sa ma fi tuns. Speram sa gasesc alte frizerii deschise (era sambata), si care sa aiba curent. Spre ghinionul meu, toate frizeriile erau pe partea dreata a strazii Fabricii, cea fara curent. Ma intorc la prima frizerie-imi dau seama ca inca nu e "lumina". Ma decid sa mai astept .... incep sa dau niste telefoane, invit lumea la miscare, fac planuri, ma intalnesc cu Dan care era in trecere ... Topesc toate strategiile de a trage de timp-ma decid sa intru. La urma urmei fostul meu stilist ura din tot sufletul masina de tuns, si era un adept convins al foarfecii (avea si dreptate de altfel). Totusi nu am reusit sa conving pe nimeni ca nu este nevoie de masina de tuns pt un amarat de "scurtat" ... Ultima strategie era cea a discriminarii sexuale - mai erau 1-2 doamne la tuns si vopsit acolo, si ele nu aveau nevoie de masina de tuns ... Am renuntat totusi, nu eram atat de determinat, si oricum nu vroiam sa ma incredintez apoi pachetului de nervi proaspat creat ...

Pe drumul de intoarcere am inceput sa ma gandesc la dependenta noastra de curent electric. E un lucru la care nu ne gandim decat suntem obligati. Cred ca este singurul lucru absolut indispensabil lumii cum o stim noi, civilizatiei ... As mai putea numi o duzina, dar si acelea se bazeaza pe good ol' electric curent. Cum ar fi sa ne intoarcem din nou la lumanari? Un gand nu prea placut, mai ales ca ziua de abia ce s-a marit cat de cat pt a ajunge la cote rezonabile ... Caci cel mai grav, nu-i asa, e cand nu avem curent si este intuneric afara... Te simti neputincios. Bineinteles ca mai poti trisa pe ici pe colo, caci poate mai ai un laptop, mp3 player sau radio care folosesc baterii. Dar cum ar fi sa nu ai curent mai multe zile? Cred ca am iesi in strada. Cred ca am deveni putin mai umani, si ne-am aduce aminte de acel lucru primordial numit "COMUNICARE". Si nu, nu ma refer la acea comunicare online. In zilele noastre comunicam tot mai mult, mai usor si la distante mai mari, dar cu toate astea suntem mai singuri. Asta este o pseudo-comunicare, dar nu o mai lungesc ...

Imi aduc aminte de o pana in curent de pe vremea cd eram in camin. Era o seara ca toate celelalte, cu seriale, CS, filme, DC++, browsing ... Pana s-a luat curentul (ciudata expresie, "s-a luat curentul" ... s-a luat si s-a tot dus ). Era o liniste ciudata in tot caminul; de fapt tot campusul, cu mici exceptii cand mai urla cate unul pe alee ... Nu era ceva anormal caci in ultima vreme penele de curent erau la ordinea zilei. Toata lumea statea cuminte si astepta sa vina curentul (de acolo de unde s-a dus el pe sine anterior). Dar curentul nu mai venea. And then the magic happened: Incet incet studentii au inceput sa-si paraseasca barlogurile si sa iasa pe holuri. Au inceput tot felul de discutii pe tema comuna "al naibi' curent ca nu mai vine", apoi bancuri glume... Apoi lumea s-a dus ca faca dus, sau sa-si incalzeasca mancarea si la aragaz si nu la cuptorul cu microunde... Apoi au aparut mese si scaune pe hol, remi carti, chiar si fotbal . Pe alee baietii din V faceau glume cu fetele din IV ... Stateam si nu ma mai saturam de ce vedeam. Imi imaginam ca asa trebuia sa fi fost pe vremuri in camine si internate, inainte de cablu tv si PC. Ce ma uimea ca toti erau fericiti. se auzeau doar rasete si ocazional cate un tipat feminin de la baie, urmat de hohote de ras masculine. Aparent baia era un loc numa bun de speriat femei. Am aflat si eu asta, la primul meu barbierit pe intuneric, cand am speriat niste fete, mai mult fara sa vreau, care si-au dat seama cam tarziu ca eram si eu pe acolo. Apoi am fost in vizita. s-a lasat cu povesti la lumanare (chiar si dupa ce a venit curentul) pana la 3 dimineata... Imi doream sa se ia mai des curentul....Facusem chiar si un plan de a scoate sigurantele, caci panoul era langa camera noastra :)

Ce am inteles eu din toate astea? Ca inca nu am uitat cum sa fim oameni, dar ca s-ar putea ca urmasii nostri sa nu mai stie. Noi totusi nu ne bucuram de atata tehnologie in comunism ... Sper sa nu uitam cum e sa citesti o carte, sa asculti povesti la lumina provenita de la soba, sau sa stai la un foc de tabara fara muzica data la maxim. Sincer eu de acea prefer sa ma cocotez in varf de munte acolo unde masina nu te poate duce, unde preferi sa cari o chitara sau macar o sticla de vodca decat un casetofon ...


Smile, you're on candid camera !

Pata de sange ...

Astazi mi s-a intamplat ceva. Ceva ciudat ca vremea de afara...
Pe drumul spre casa, cufundat adanc in ganduri si planuri ceva m-a rupt subit din aceasta stare. Acel "Ceva" era un porumbel care m-a ratat la mustata, si in incercarea sa s-a izbit violent de geamul unui magazin. S-a prabusit pe pamant ca o piatra si a inceput sa se zbata. Era o miscare haotica, violenta. am incercat sa il prind sa il tin sa nu se raneasca mai tare. I-am strans aripile cu grija, si l-am luat in palme. Aveam speranta ca isi va reveni, caci nu era nici primul nici ultimul porumbel care va incerca sa treaca prin geam. Afara ningea puternic, asa cum a facut ieri si azi toata ziua, la intervale regulate. Parca totul a luat-o razna, inclusiv vremea.
Ii simteam respiratia si inima batand in mana mea. Ochii i se inchideau incet, iar gura-i era plina de sange ... Atunci mi-am dat seama cat de grav era. Sangele nu se mai oprea...Mici bobite rosii se rostogoleau peste penele-i murdare. Incet incet s-a oprit si ninsoarea si respiratia. In acest moment capul porumbelului atarna ca o carpa bleaga, iar eu incercam sa imi dau seama cum iei pulsul unui porumbel..... Din pacate nu mai aveam ce sa gasesc. M-am trezit in mijlocul trotuarului cu un porumbel in palme. Nu stiam ce sa fac, sa il las, sa il iau acasa, sa il dau cuiva ... L-am lasat pe bordura aceluiasi magazin de geamul caruia s-a izbit si am plecat cu un nod dublu Windsor in gat.... Eram din nou cufundat in ganduri, dar de o cu totul alta natura. Imi plac porumbeii, ritualul lor de imperechere, stolurile in care se aduna in pietele oraselor mari; imi place ca se sperie de toti bebelusii si copiii care incearca sa ii prinda in aceleasi piete ... Nu-mi place mizeria ce imi lasa in terasa sau pe pervaz, dar e un pret mult prea mic de platit. Ca fotograf am stat de multe ori sa ii urmaresc, si ceva ma leaga de ei. Prima mea fotografie, (si nu poza), cea care e poate cel mai aproape de inima mea, este legata de niste porumbei intr-o piata ... L-a vremea aceea am intitulat-o "Ingeri" ...
Sper ca porumbelul de azi sa ajunga in raiul porumbeilor, unde nu ninge, semintele sunt la discretie, iar copiii sunt de 9 ori mai mici ca el ... si mai ales unde nu sunt geamuri....

rock 'n roller

+

...pt ca sa nu uitam, locatia este comuna.